Lacrima mea
A aprins o lumânare albă
Și mi-a luminat sufletul!

De ce plângem
Când trebuie să ne bucurăm?

De ce întoarcem spatele
Când trebuie să deschidem brațele?

De ce ne astupăm urechile
Când muzica trebuie să ne inunde?

De ce închidem ochii
Când vedem lumina?

De ce ne înghițim vorbele
Când avem ce spune?

De ce nu mirosim floarea
Care se deschide pentru noi?

De ce ne temem
Că pierdem Iubirea?

EA este-n noi
Chiar dacă ne vindem sufletul!

E curcubeul pe care-l aude orbul,
Muzica pe care-o vede surdul,
Poezia pe care-o dansează mutul,
Sculptura pe care-o cântă șchiopul,
Hora-nvârtită de versurile ciungului…

E lacrima rouă
Flacără a lumânării,
Albă, mereu albă,
Ce-mi va lumina veșnic
Sufletul…

TU.


-----------------------------------

ÃŽn a treia parte a celei de-a doua ore
dintr-o noapte de Crăciun