Prostia

E-o cameră obscură unde
Se revelează fiecare
Și-n care greu se mai pătrunde
Căci e o coadă la intrare...

Prostia

Când o zăresc infatuată,
Spre vârf, cum își deschide calea,
M-apucă râsul, câteodată,
Dar cel mai des m-apucă... jalea!

Prostia

O pălărie ce-o să prindă
Sub boruri capuri, foarte șic,
Ce, admirându-se-n oglindă,
Nu o să vadă... mai nimic!