mult prea devreme
printre morminte
albastru literele se aprind ca lumânările
în noaptea învierii
copiii sub tălpile lui își plimbau corpurile

îngerul a strigat la morții răstigniți din nou
ca și cum ar fi visat
străin de cuvinte
acolo zac întinși pe icoane
cern memorii
în plânsul ploii

ca un strigoi
femeia am iubit-o până a adormit
în iarbă îi simt pulsul tot mai rece
în noapte
tac
lăsați-mă să-i sărut ultima unghie
apoi puteți să mă mâncați
păsări gri

în somn
locomotivele au miros de moarte
aripile sunt așezate peste întuneric
păianjenii aduc în carnea mea nisip
timpul își întinde pânzele-n formol
liniile le-am tras peste mine să mă încălzească

lumina oarbă a unui timp apus
și o lumină ce se zbate pe un paravan
în groapă totul e viu
în cer totul e viu
singurătatea ploii
în tine o caut
în nări simt viața ta cum cade acum rotundă