Mai plec odată doamnă,
Și-apoi mi te aplec,
De mâna mea te cheamă,
Tu s-o săruți încet.

Pașii mei de se pierd,
Nu-i număra și fugi,
Eu mă închin și cred
În ale tale rugi.

Ultima noapte tu s-o ții,
Ca pe cel dintâi vals,
Și-amorul orelor târzii
În minte la un pas.

Suspinul tău de-amor
Mi-a fost izvor de adevăr,
Din el îți beau de dor,
Parfumul rozelor din păr.

Și noaptea la fereastră,
De-ți intri-n siluetă,
Inchide ochii-n glastră,
Și-apleacă petale de cretă.