și ar fi privit ochii ei
ca pe-o înlesnire necesară
uite gura aceea răscolind glasul ei privindu-mă pe furiș
e o măsură a frumuseții râsul ei o
așezare a liniștii în berea nepăsător sustrasă din sticlă
în uitările buzelor
dar
dacă ar fi un animal fantastic
sprijinit de vedeniile tale
câte guri ar avea
umple ea seara cu întrebarea aceasta nefirească
și plină de răspunsuri
câte obsesii ar putea înflori pe cheia asta urgisită
a neastâmpărului întâmplării așezate
între mine și ea
o alăturare întâmplată în seara scurgându-se ca o privire în noapte
animalul scoate flăcări pe ochi și lasă
gurile multe să strămute vocalele într-o nouă alcătuire
poalele vorbelor ating cu răsuflările lor
ultima comandă la masa unde vecinătățurile se lovesc alene de noi