Viața este mânuită de o netăgăduită fatalitate
Nu înțeleg ce vreți sau pe cine aveți în spate,
Priviți spre viețile voastre cele fabuloase
Bani și palate, dar sufletele vă sunt uitate...

Nu fac referire la nimeni, doar la mine
Un simplu om, înconjurat de suflete străine,
Târat prin viață, cu bune cu rele
Mintea mea a închis sertarul “Speranțele mele”...

Aura tristeții zilnic o văd cu amploare
Pătrunzând în cameră, nu mai având scăpare,
Trăind în mediul de nebunie al singurătății
Mintea mea fiind înegrită de deceptii…

Voi, cei care sunteți triști din anosteală
Vă invit în viața mea normală...
Mai poți dormi când auzi mereu noaptea,
Că cea care te-a născut, invocă moartea ?