motto: “morții cu morții și viii cu viii”


te-am îngropat ca pe un adolescent în cimitirul amintirilor noastre
ți-am pus lumânări parfumate și spumantul de baie preferat
am adăugat și ceva decorațiuni interioare să te simți ca acasă
ți-am așezat două petale de trandafiri japonezi pe pleoape
dăruiți în ziua aceea la gară când nu mai speram pur și simplu nimic
ți-am lăsat și manuscrisul de poezii trimise pe adresa redacției
să ai ceva de citit până când vine îngerul să te ia
în cerurile poemelor de dragoste din cele patru volume
dar am păstrat cd-ul să te pot asculta în fiece seară
și să-mi imaginez ca mă ții în brațe și îmi spui o poveste
la un ceai verde sau un pahar de vin roșu vărsat pe pantaloni din greșeală
nu știu de ce mai simt încă aroma lui pe buzele mele cu ruj sau fără
decât că ai fost trubadurul perfect al secolului douăzeci și unu
nu contează ce spun ceilalți îți jur ne-am născut prea târziu
și ne-am întâlnit prea devreme ca să putem înțelege
ce dracu’ vrea dumnezeu de la un bărbat și-o femeie
frecventând lumi paralele terase baruri restaurante pensiuni
pentru a fi împreună o clipă și a-și surâde ca și cum
au aflat secretul monadei și acum sunt doar fețele ei
căderea e întotdeauna de vis de la lună la pământ
nu e decât un singur pas baby fă-l odată
vreau să mă ridici la cer