Cu alaiul de fericiri iluzorii,
Deziluziile își deschid corolele în zorii
Prin care ființa se caută și nu se găsește decât parțial,
Ca un corpuscul de gând esențial.

Prin formele interesante mișcându-se în aerul feminin,
Un bărbat străbate iubirea cu calm leonin,
Sfredelește cu ochii aprinși o tânără așezată pe un soclu anonim.

Părăsește lumea fascinantă a femeilor eterate,
Care fac din bărbați naivi masculine erate
Și pătrunde în cunoaștere cuprinsă în nouă cercuri,
Ce are afinități cu infernul și înfrumusețează eșecuri.

Străbate fiecare cerc ca un nivel existențial,
Ce-și crește valoarea hiberbolic în sinele ființial,
La ultimul cerc se-oprește și cunoaște perfecțiunea tangențial.

Bărbatul se reinventează din ideile perfecțiunii,
Corpul său are forma infinitului împărțit în ciclurile acțiunii,
Respiră cunoașterea esoterică și absoarbe-n sine raiul
Și înnobilat de aura cunoștințelor își sublimează traiul.

Bărbatul acesta sunt eu, cunoscând sublimul,
Cu perfecțiunea și cunoașterea deplină, înnobilator stimul,
Prin spirit înnoitor îmi devin mie însumi neîntrecut emul.