Vintrele pământului s-au despicat
în urlet de sânge
un alt vrej de fasole urcă la cer
cerul se micșorează
-cioburi de sticlă zvârlite ca un puzzle
luminează noaptea.-
Vrejul trece furibund
prin lanul de secară
în care cineva stă de strajă
doar Jacques se cațără pe vrej
o zărește pe Alice vorbind cu regele de cupă într-un hambar
-fabulează- doar pentru a-și bate joc de examinatori
o împușcă cu două boabe de fasole de argint
”Așa ceva nu trebuie să mai existe!”
urcă mai departe
vede o urzică țâșnind din genunchiul drept
al lui Iisus pe cruce
trage
glonțul nimerește excact la țintă
știți bine care e ținta
vede niște mori de vânt, o Rozinantă, un scutier
are vârsta potrivită pentru a le lua drept plăsmuiri aievea
are vârsta cavalerului din La Mancha
apoi se aude urlînd
”Unde ești? Arată-te!”
Jacques scoate ultimele două boabe de fasole
își încarcă pistolul
își aprinde o ultimă țigară
și răsuflă ușurat
va rezista așa încă vreo 45 de ani
hai, poate 50!