nu reușesc să găsesc soarele și nimic nu arată așa cum ar trebui
doar copacii și-au făcut breton a la mireille mathieu

pe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre
urmează un convoi funerar
pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă
în spate se aude glasul unui cerșetor
- nu busola era de vină ci steaua nordului care își schimba subit poziția

un picard aprinde felinarele scuturând din falangă
lumina pare ireală o aură ce ticăie
mă gândesc la tine
o parte din mine intră în levitație
iar o alta în cutia străpunsă de săbii

respir
iluziile mele iau forma jobenului
și a mănușii aruncate de la balcon
ori a păsărilor albe
nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări
pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie
lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi
în noaptea asta stelele au țurțuri
presimt că o să vărs cartea peste cana de ceai