Zile-n care trece tren uitat prin gara
sufletului nostru adormit în crini.
Nu-ntreba, departeo, de ce tot mai rara
și-argintie lună prinde rădăcini.

Privești din fereastră cum piere celesta
viață-mi risipită și-uiți să mai respiri.
'Ce să urc, iubito? Doar trenul acesta
știm că este trenul alb cu amăgiri.