Prin țurțuri cristalini, se scurge iarna
Ușor pe streașini reci și aplecate
Iar prin burlane desfundate, plânge toamna
De pe acoperișurile doar de ploi spălate

Prin inimi înghețate, curge lavă
Și prin ungherele din suflet, cresc și flori
În mințile bolnave-i doar otravă
Iar dragostea e plină de fiori

Imaginația este uneori, nebună
Și judecățile lăuntrice, mister
Dar într-o inimă curată și prea bună
Căldura e mireasma prizonier

Se duc, ireversibil, anotimpuri
Se mai consumă câte-un pic din evoluție
Și niciodată nu se-ntorc trecute timpuri
Ci doar impresii după câte-o revoluție

Ne tot topim, ca apa dintr-o gheață
N-avem putere să ne-mpotrivim
Culoarea ce-o lăsăm, trecând prin viață
E tot ce-n urma noastră-o să găsim