Tramvaiul curge-agale, pe linia sa de fier
Doi călători se uită, cam plictisiți afară
Și când oprește-n stație-n faimosul cartier
Se suie elegantă, o scumpă domnișoară

O vede și tresaltă, de zici că-i curentat
Îi caută privirea, cu ochii lui căprui
Iar ea îl vede-ndată și scapă un oftat
Și nu vrea să se uite, deloc în ochii lui

Roșeața ce-o cuprinde, pe loc o dă de gol
Se simte chiar atrasă de mândrul cavaler
Și-n stația următoare, în stația de la Mall
Ea trebui să coboare din șarpele de fier

Când el o vede iarăși, uitându-se sfios
De pe trotuarul plin, de orașeni grăbiți
Are un gest reflex și vrea să se dea jos
Își face loc prin pâlcul de oameni obosiți

Și traversează iute cătând fata frumoasă
Dar nu o vede-ndată și e cam tulburat
Bordura e înaltă și chiar periculoasă
Se-mpiedică flăcăul și cade pe jos, lat!

Cu mintea tulburată și ceață în priviri
Julit pe nas și coate și tăvălit pe jos
Aude vocea fetei, își vine în simțiri
Iar lacrimi șiroiesc, pe chipul ei frumos
...............
S-au dus degrabă anii, și-n casa bătranească
El zace în fotoliu și mândru o privește
Iar ea, cu tâmple albe, continuă să-l iubească
Și-ncet pe fruntea lată, îl pupă părintește

Iar amândoi gândesc, la clipa-ndepărtată
Ce le-a adus în viață, pe loc, întorsătura
Găsind o explicație, la soarta lor de-ndată
Precis e vinovată, numai și doar bordura!