mințile noastre produceau scântei împreună
ni se tămăduiau rănile sufletului
adâncindu-ne-n abisurile dorinței
într-o beție lăuntrică a extazului
păream seduși de fericire

mansarda se umplea de licurici
ieșiți din trupuri
dirijați într-o simfonie
tu creșteai pe mine în noapte
ca mușchiul luminiscent de pe copaci

nu vreau să uit
candoarea cu care ne potriveam pașii
ecoul mișcărilor lascive pe strunele lui Aaron Neville
oglinda se mângâie singură în așteptarea noastră
dacă vei lipi urechea vei auzi un geamăt
apoi un oftat

bolboroseli pe două voci ale unui film mut
fotografia din perete
atât a mai rămas
nu mă lăsa să uit de noi