dincolo de linia de sosire

un tunel lung
mlăștinos prin care trecem
cu retina pe frunte

tavanul a căzut peste noi fără zgomot
pupilele s-au dilatat
ca și cum am fi
coborît scările la metrou
direct din noi înșine

dimineața începe întotdeuna
cu oblonul tras peste palme
facem semne cu mâna râzând
ne trimitem bilețele
vorbim politicos
un coridor de spital
niciodată nu știi ce se va întâmpla
dar așa suntem noi
când dăm drumul la îngeri

dincolo de cămașa ta
dimineața începe întodeuna
pe stomacul gol
imit gestul bolnăvicios
dansând într-o mare ninsoare
apărută subit în camera noastră

poemul tău a prins igrasie
mărunțind toate trenurile în iubiri la bucată

luăm iar câte o supradoză de păsări nocturne
vor ciocăni toată ziua-n plămâni
scrijelim asfaltul
singuri și triști
nici apă, nici pământ