agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6706 .



Un loc curat și bine luminat
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ernest_Hemingway ]

2009-10-07  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Jack Spiner







Era tîrziu, și în afară de bătrînul care ședea în umbra copacului luminat de becurile electrice, în cafenea nu mai era nimeni, în timpul zilei strada era plină de praf, dar la căderea nopții rouă înghițea praful, și bătrînului îi plăcea să stea pînă tîrziu, fiindcă era surd, și noaptea, cînd se potoleau toate zgomotele, simțea că e altfel ca ziua.
Cei doi chelneri din cafenea știau că bătrînul e cam făcut și, deși era un client bun, știau că atunci cîud se-mbată rău pleacă fără să plătească, așa că se uitau mereu la el.
— Săptămîna trecută a încercat să se sinucidă, spuse un chelner.
— De ce?
— De disperare.
— De ce era disperat ?
— Așa, fără nici un motiv.
— E plin de bani.
Ședeau ammdoi, aproape de ușă, la o masă așezată lîngă perete și se uitau pe terasa cu mese goale, unde nu mai era nimeni în afară de bătrîn, care ședea în umbra copacului ale cărui frunze se mișcau ușor în vînt. O fată și un soldat trecură pe stradă. Lumina felinarului sclipi pe cifra de alamă de pe gulerul soldatului. Fata era cu capul gol și mergea grăbită lîngă el.
— O să-1 agațe patrula.
— Ce contează, dacă o să capete ce vrea?
— Ar trebui s-o șteargă de pe stradă. O să-1 prindă patrula. Acum cinci minute au trecut pe-aici.
Bătrînul, care ședea în umbră, bătu cu paharul în farfurioară. Chelnerul mai tînăr se duse la el.
— Ce doriți? Bătrînul se uită la el.
— Încă un coniac.
— O să vă-mbătați, spuse chelnerul.
Bătrînul îl privi lung. Chelnerul plecă.
— O să stea toată noaptea, îi spuse el colegului său. Mi-e somn. N-ajung niciodată să mă culc înainte de ora trei. De ce n-o fi murit săptămîna trecută?
Chelnerul luă de pe tejgheaua dinăuntru sticla de coniac și o farfurioară și se duse afară, la masa bătrînului. Puse farfurioara jos și-i umplu paharul.
— Mai bine-ai fi murit săptămîna trecută, îi spuse el surdului. Bătrînul îi făcu semn cu degetul.
— Încă puțin, zise el.
Chelnerul turnă pînă ce coniacul începu să se verse peste marginea paharului, prelingîndu-se în farfurioara de deasupra teancului de farfurioare.
— Mulțumesc, spuse bătrînul.
Chelnerul luă sticla și o duse înăuntru. Apoi se așeză la masă, lîngă colegul său.
— Acum e beat de-a binelea, zise el.
— Se-mbată în fiecare seară.
— De ce-a vrut să se omoare?
— De unde să știu ?
— Ce-a făcut?
— S-a spînzurat cu o frînghie.
— Și cine i-a tăiat frînghia?
— Nepoată-sa.
— De ce-au făcut-o?
— De teamă pentru sufletul lui.
— Are mulți bani?
— Mulți de tot.
— O fi avînd vreo optzeci de ani.
— Eu aș zice că-i trecut de optzeci.
— Tare aș vrea să plece. Nu ajung niciodată să mă culc înainte de ora trei. Asta-i oră de culcare ?
— Stă fiindcă-i place să stea.
— El e singur. Dar eu nu. Am o nevastă, care m-așteaptă în pat.
— Odată a avut și el o nevastă.
— Acuma la ce i-ar mai folosi?
— Nu se știe. Poate că s-ar simți mai bine dac-ar avea o nevastă.
— Păi are nepoată-sa grijă de el.
— Știu. Spuneai că i-a tăiat frînghia.
— N-aș vrea să ajung atît de bătrîn. Bătrînii sînt niște ființe dezgustătoare.
— Nu întotdeauna. Bătrînul ăsta e un om curat. Bea fără să verse o picătură din pahar. Chiar acuma, cînd e beat. Ia uită-te la el.
— Nu vreau să mă uit la el. Aș vrea să plece odată. Nu-i pasă de loc de oamenii care muncesc.
Bătrînul își ridică privirea, se uită spre piață și apoi spre chelneri.
— Încă un coniac, zise el arătînd cu degetul spre pahar.
Chelnerul care se grăbea veni la masă.
— Gata, spuse el, vorbind cu sintaxa aceea sumară pe care o folosesc proștii cînd se adresează unor oameni beți sau unor străini. Acuma numai. Acuma închis.
— Încă unul, repetă bătrînul.
— Nu. Gata.
Chelnerul șterse marginea mesei cu șervetul și clatină din cap.
Bătrînul se ridică, numără încetișor farfurioarele, scoase din buzunar un portmoneu de piele, plăti și-i dădu chelnerului un bacșiș de o jumătate de peseta (1).
Chelnerul se uită după el cum se-ndepărta, un om foarte bătrîn care mergea cam nesigur, dar cu un aer foarte demn.
— De ce nu l-ai lăsat să mai stea să bea ? îl întrebă chelnerul care nu se grăbea. Trăgeau obloanele. Nu-i nici două și jumătate.
— Vreau să mă duc acasă să mă culc.
— Și ce mai conta o oră ?
— Pentru mine, mai mult decît pentru el.
— O oră e o oră.
— Vorbești și tu ca un bătrîn. N-are decît să-și cumpere o sticlă și s-o bea acasă.
— Nu-i același lucru.
— Nu-i, așa e, fu de acord chelnerul cu nevastă. Nu voia să fie nedrept. Se grăbea numai.
— Dar ție? Þie nu ți-e teamă să te duci acasă înainte de ora obișnuită ?
— Vrei să mă insulți, sau ce te-a apucat ?
— Nu, hombre (2), glumeam și eu așa.
— Nu mi-e teamă, spuse chelnerul care se grăbea, ridicîndu-se după ce trăsese oblonul de fier. Am încredere. Am toată încrederea în ea.
— Ești tînăr, plin de încredere și ai și-o slujbă, zisa chelnerul mai în vîrstă. Ai tot ce-ți trebuie.
— Și ție ce-ți lipsește ?
— Totul, în afară de slujbă.
— Ai tot ce am și eu.
— Nu. Eu n-am știut niciodată ce-i aia încredere, și nu sînt tînăr.
— Termină cu prostiile astea și hai să-nchidem odată.
— Eu fac parte dintre oamenii aceia cărora le place să stea țîrziu la cafenea, spuse chelnerul mai în vîrstă. Cei care nu vor să se ducă la culcare. Cei care au nevoie noaptea de lumină.
— Eu vreau să mă duc acasă să mă culc.
— Sîntem doi oameni diferiți, spuse chelnerul mai în vîrstă. Se îmbrăcase să plece. Nu-i numai o chestie de tinerețe și de încredere, deși și lucrurile astea sînt foarte frumoase. De fiecare dată nu-mi vine să închid gîndindu-mă că poate are vreun om nevoie de cafeneaua asta.
— Dar, hombre, există bodegas (3) deschise toată noaptea.
— Nu mă-nțelegi. Cafeneaua asta e curată și plăcută. E bine luminată. Lumina de aici e foarte bună, și acum mai e și umbra frunzelor.
— Noapte bună, zise chelnerul mai tînăr.
— Noapte bună, îi răspunse celălalt, închizînd lumina, continuă conversația de unul singur. Desigur că lumina are importanță, dar trebuie ca și localul să fie curat și plăcut. Nu e nevoie și de muzică. Asta-i clar, de muzică nu e nevoie. Nu poți să stai așa, în picioare, la bar și să mai fii și demn, deși la ora asta găsești numai chestii din astea. De ce-i era teamă? Nu era vorba nici de teamă, nici de spaimă. Era un nimic pe care-1 cunoștea prea bine. Căci totul era nimic, și omul era tot nimic. Doar asta era, și tot ce-i trebuia era lumina și o oarecare curățenie și ordine. Unii trăiau în acest nimic și nu-și dădeau seama, dar el știe că totul e nada y pues nada y nada y pues nada (4). Nada noastră carele ești în nada, nada numele tău, nada împărăția ta, nada voia ta, precum în nada, așa și pre nada. Dă-ne nouă astăzi nada noastră cea de toate zilele și ne nada nouă- greșalele noastre, precum și noi nada greșiților noștri, și nu ne nada pe noi în nada, ci ne izbăvește de nada, pues nada. Slavă ție, nimic plin de nimic, nimicul fie cu tine. Zîmbi și se așeză în fața unui bar, pe care trona un espresso lucitor.
— Ce doriți? întrebă barmanul.
— Nada.
— Otro loco mas (5), zise barmanul, și plecă.
— O cafea mică, ceru chelnerul. Barmanul îi turnă cafeaua.
— Lumina e foarte puternică și plăcută, dar barul nu-i lustruit, spuse chelnerul.
Barmanul se uită la el, dar nu-i zîse nimic. Era prea țîrziu ca să mai facă conversație.
— Doriți încă o copita (6)? întrebă barmanul.
— Nu, mulțumesc, răspunse chelnerul și ieși. Nu-i plăceați barurile și bodegas. O cafenea curată, bine luminată era cu totul altceva. Și acuma, fără să se grăbească, se îndeptă spre casa lui. Avea să stea întins în pat, și în cele din urmă, spre ziuă, avea să adoarmă. Mai la urma urmei, își zise el, probabil că numai insomnia e de vină. Mulți oameni trebuie să sufere de insomnie.


_____________________
(1) Unitate monetară spaniola, în circulație din anul 1868
(2) Omule (sp.)
(3) Localuri (sp.)
(4) Nimic și după aceea nimic și nimic și după aceea nimic (sp.)
(5) Încă un nebun (sp.)
(6) Cescuță (sp.)





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!