agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5249 .



Soldatul s-a întors acasă
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ernest_Hemingway ]

2009-10-07  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Jack Spiner







Krebs plecă în război de pe băncile unui colegiu metodist din Kansas. O fotografie ni-1 arată printre colegii săi, avînd cu toții același guler înalt și elegant. În 1917 se înrola într-un regiment de pușcași ai marinei și se-ntoarse în Statele Unite abia în vara anului 1919, o dată cu cea de-a doua divizie de pe Rin.
O altă fotografie ni-1 arată pe Rin, cu două nemțoaice și un caporal. Krebs și caporalul poartă niște uniforme cam scurte. Nemțoaicele nu sînt drăguțe. Rinul nu se vede în fotografie.
Cînd Krebs se întoarse în orașul său natal din Oklahoma, eroii nu mai erau primiți sărbătorește. Venea acasă mult prea tîrziu pentru așa ceva. La întoarcerea lor din război, concetățenii săi fuseseră primiți cu multă căldură. Un val de isterie îi cuprinsese atunci pe oamenii din oraș. Acuma, atitudinea lor era alta. Oamenii păreau să-1 considere pe Krebs cam ridicol că venea atît de tîrziu, cu ani după terminarea războiului.
La început, Krebs, care luptase la Belleau, Soissons, în Champagne, la St.-Michel și în Argonne (1), nu voi să vorbească de loc despre război. Mai tîrziu simți nevoia s-o facă, dar nimeni nu voia să-1 asculte. Oamenii auziseră prea multe povești despre atrocitățile războiului ca să mai fie mișcați de niște fapte reale. Krebs își dădu seama că pentru a fi ascultat trebuia să mintă, și după ce minți de două ori i se făcu și lui silă de război și de poveștile din război. Din pricina acestor minciuni, îl năpădi un dezgust profund pentru tot ce i se întîmplase în timpul războiului. Toate acele clipe care-1 făceau, cînd se gîndea la ele, să se simtă calm și cu cugetul curat ; îndepărtatele clipe în care făcuse un singur lucru, singurul lucru pe care trebuia să-1 facă orice bărbat în chip firesc și cu ușurință, deși ar fi putut face și altceva, își pierduseră acum puterea lor de a-i dărui o liniște prețioasă, și apoi pieriră cu totul.
Minciunile lui erau cu totul neînsemnate și constau în faptul că-și atribuia niște lucruri pe care le văzuseră, le făcuseră sau le auziseră alții și că prezentau drept sigure niște fapte îndoielnice, „întîmplate" oricărui soldat. Minciunile lui nu făcuseră senzație nici măcar în sala de biliard. Cunoscuții lui, care auziseră relatări amănunțite despre nemțoaicele din pădurea Argonne, legate cu lanțuri de mitraliere, și care, orbiți de șovinism, nu puteau înțelege sau nu puteau arăta vreun interes față de niște mitraliori germani care n-ar fi legați în lanțuri, nu fură de loc mișcați de povestirile lui.
Experiența căpătată ca rezultat al exagerărilor și al neadevărului îl dezgustă pe Krebs și de aceea, cînd se întîlnea din întîmplare cu cineva care fusese în-tr-adevăr pe front și, cu prilejul vreunei serate, stăteau de vorbă cîteva minute la garderobă, adopta poza degajată a soldatului trecut prin multe, aflat printre camarazii lui și spunea că-i fusese întotdeauna frică, îngrozitor de frică, în felul acesta pierdu totul, în perioada aceasta, era către sfîrșitul verii, dormea dimineața tîrziu, se scula și se ducea în oraș la bibliotecă să ia o carte, mînca la prînz acasă, citea pe veranda dinspre stradă pînă îl apuca plictiseala, și după aceea se ducea iar în oraș, ca să-și petreacă îa sala de biliard, întunecoasă și răcoroasă, cele mai calde ore din zi. Îi plăcea să joace biliard.
Seara exersa la clarinet, hoinărea prin oraș, citea, și după aceea se culca. Pentru cele două surori mai mici ale lui rămăsese totuși un erou. Dac-ar fi vrut, maică-sa i-ar fi adus micul dejun la pat. Adeseori venea cînd el mai stătea în pat și-1 ruga să-i povestească cum a fost în război, dar nu-1 asculta niciodată cu atenție. Pe tatăl lui nu-1 interesau de loc poveștile astea.
Înainte de a pleca în război, lui Krebs nu i se dăduse niciodată voie să conducă mașina familiei. Tatăl său ținea o agenție imobiliară și voia să aibă mașina la îndemînă în caz că ar fi trebuit să-și ducă la țară clienții, să le arate vreun teren sau vreo fermă. Mașina era parcată întotdeauna în fața clădirii lui First National Bank, în care, la etajul doi, era biroul tatălui său. Nu-și luaseră altă mașină nici acum, după război.
În oraș nu se schimbase nimic, în afara fetelor, care se făcuseră mari. Trăiau însă într-o lume atît de complicată de existența unor prietenii de mult închegate și a unor rivalități mereu schimbătoare, încît Krebs nu se simțea nici atît de energic și nici atît de curajos ca să pătrundă înăuntrul ei. Îi plăcea totuși să le privească. Erau atît de multe fete drăguțe. Aproape toate aveau părul tăiat scurt. Cînd plecase, numai fetițele sau fetele de moravuri ușoare purtau părul scurt. Toate purtau sweatere și bluze cu gulerul rotund, olandez. Așa era moda. Îi plăcea să le privească de pe veranda dinspre stradă cum se plimbau pe celălalt trotuar, îi plăcea să se uite la ele cum se plimbă în umbra copacilor, îi plăceau gulerele lor olandeze, care se vedeau pe deasupra sweaterelor. Îi plăceau ciorapii lor de mătase și pantofii lor cu tocuri joase, îi plăcea cum erau pieptănate și cum mergeau. Cînd se plimba prin oraș, fetele nu-1 prea atrăgeau. Nu-i plăceau cînd le vedea în cofetăria Grecului. De fapt nici nu prea le dorea. Erau prea complicate. La mijloc era însă altceva. Vag, ar fi vrut să aibă o prietenă, dar nu voia să lupte ca să și-o cîștige. I-ar fi plăcut să aibă o prietenă, dar nu voia să-și piardă prea multă vreme ca s-o cucerească. Nu voia să se bage în tot felul de intrigi și manevre diplomatice. Nu voia să fie obligat să facă curte. Nu mai voia să spună minciuni. Nu făcea.
Nu voia să accepte nici un fel de urmări. Nu voia să mai știe de ele. Voia să trăiască de aci înainte fără nici un fel de urmări. Și de fapt nici nu simțea nevoia să aibă o prietenă. Treaba asta o învățase în armată. Era cu totul normal să zici că nu mai poți trăi fără o fată. Mai toți spuneau asta. Dar nu era adevărat. N-aveai nevoie de nici o fată. Aici era tot hazul. Mai întîi venea unul și se lăuda că fetele nu-i spun nimic, că nu se gîndește la ele niciodată și că-1 lasă absolut rece. Apoi venea altul și se lăuda că nu se poate lipsi de ele, că are nevoie de ele mereu și că fără o fată în pat nu poate trăi. Totul era însă o minciună. Și într-un caz, și într-altul. N-aveai nevoie de nici o fată dacă nu te gîndeai la asta. Treaba asta o învățase în armată. Și apoi, mai devreme sau mai tîrziu, tot te alegeai cu una. Cînd ești copt pentru așa ceva, găsești una întotdeauna. Nu trebuie să te gîndești cum o să fie. Mai devreme sau mai tîrziu, vine și asta. Treaba asta o învățase în armată.
Firește că i-ar fi plăcut să aibă o prietenă dacă ar fi venit la el și n-ar fi vrut să stea de vorbă. Dar aici, acasă, totul era prea complicat. Știa că n-ar mai fi putut încerca asta niciodată. Nu merita nici o osteneală. Asta era cu franțuzoaicele sau cu nemțoaicele. Nu era nevoie de atîta pălăvrăgeală. Nici nu puteai vorbi prea mult și nici n-aveai nevoie să vorbești. Totul era simplu și te-nțelegeai de minune. Se gîndi cum fusese în Franța si apoi se apucă să se gîndească și cum a fost în Germania, în general, în Germania îi plăcuse mai mult. Nu voise să plece din Germania. Nu voia să se întoarcă acasă. Și totuși, venise acasă. Ședea pe veranda dinspre stradă.
Îi plăceau fetele care se plimbau pe celălalt trotuar, îi plăceau cum arată mai mult decît oricare franțuzoaică sau nemțoaică. Dar lumea în care trăiau ele nu era și lumea lui. I-ar fi plăcut să fie prieten cu una din ele. Dar nu făcea să încerci așa ceva. Și erau atît de drăguțe, îi plăceau cum arată, îl atrăgeau. Dar nu suporta pălăvrăgeala. Nu o dorea în mod deosebit pe vreuna din ele. Îi plăcea totuși să le privească. Nu, nu face. Nu acuma, cînd lucrurile încep iar să fie cum trebuie.
Ședea acolo pe verandă și citea o carte despre război. Era o lucrare de istorie, în care se vorbea despre toate luptele ia care luase și el parte. Nu mai citise pînă atunci o carte atît de pasionantă. I-ar fi plăcut să aibă mai multe cărți. Un sentiment plăcut îl năpădi la gîndul lucrărilor de istorie cu cărți la scară mare pe care avea să le citească de acum înainte. Acum învăța și el cu adevărat ce e războiul. Fusese un soldat cum scrie la carte. Asta era totuși altceva. Intr-o dimineață, la vreo lună după ce se-ntorsese acasă, maică-sa intră în camera lui și se așeză pe pat. Își tot netezea șorțul.
— Aseară am vorbit cu tatăl tău, Harold, zise ea, și e cu totul de acord să-ți dea mașina ca să te plimbi cu ea serile.
— Daa ? făcu Krebs pe jumătate treaz. Să mă plimb cu mașina ? Daa ?
— Da. Tatăl tău se gîndea mai demult că ai putea lua mașina cînd vrei să te plimbi seara prin oraș, dar de vorbit am vorbit doar aseară.
— Pariez că tu 1-ai împins s-o facă, spuse Krebs.
— Nu. Dimpotrivă, tatăl tău mi-a propus să discutăm despre această chestiune.
— Daa ? Pariez totuși că tu 1-ai hotărît s-o facă, zise Krebs, și se ridică în capul oaselor.
— Nu cobori să-ți iei micul dejun, Harold ? îl întrebă maică-sa.
— Mă-mbrac și vin.
Maica-sa plecă, și în timp ce se spăla, se bărbierea și se îmbrăca pentru a coborî în sufragerie să-și ia micul dejun, o auzi prăjind ceva la bucătărie.
Mînca, și soră-sa îi aduse corespondența.
— Iată-1 și pe Hare. Ce ți s-a întîmplat, Somnorilă ? De ce te-ai mai sculat ?
Krebs o privi lung. O iubea. Era sora la care ținea cel mai mult.
— Ai ziarul de azi ? o întrebă el.
Fata îi dădu The Kansas City Star, și Krebs scoase banderola de hîrtie cafenie și deschise ziarul la pagina sportivă, îl îndoi și-1 rezemă de cana cu apă, punînd farfuria cu fiertura de cereale în față, ca să-i țină drept. Așa îl putea citi în timp ce mînca.
— Harold, se ivi maică-sa în pragul bucătăriei, Harold, te rog să nu boțești ziarul. Tatăl tău nu poate citi ziarul dacă-i boțit.
— N-o să-1 boțesc, zise Krebs.
Sora sa se așezase la masă și se uita la el cum citește.
— După amiază jucăm baseball pe pajiștea școlii, îi zise ea. Eu-s la aruncat.
— Grozav, zise Krebs. Și ești în forma ?
— Arunc mai bine decît mulți băieți. Și la toți le zic că tu m-ai învățat. Celelalte fete nu fac prea multe parale.
— Zău?
— Le-am zis fetelor că ești drăguțul meu. Nu-i așa că ești drăguțul meu, Hare ?
— Mai e vorbă ?
— Și nu se poate ca fratele să-ți fie drăguț, pur și simplu pentru că ți-e frate ?
— Știu și eu ?
— Trebuie să știi. Dacă aș fi de ajuns de mare și ai vrea, n-ai putea să fii drăguțul meu ?
— Desigur. Gata, ești drăguța mea.
— Chiar sînt drăguța ta ?
— Desigur.
— Mă iubești ?
— Ohoho.
— Și o să mă iubești întotdeauna?
— Firește.
— Vii să mă vezi jucînd baseball ?
— Poate.
— O, Hare, nu mă iubești. Dacă m-ai iubi, ai ține să vii să mă vezi cum joc.
Mama lui Krebs intră în sufragerie. Venea din bucătărie, aducînd o farfurie cu două ochiuri cu costiță și o- farfurie cu colțunași umpluți cu hrișcă.
— Du-te, Helen, zise ea. Vreau sa vorbesc cu Harold.
Puse farfuria cu ochiuri în fața lui Krebs și aduse o cană cu sirop de arțar pentru colțunași. Apoi se așeză la masă, în fața lui Krebs.
— Ce-ar fi, Harold, să lași puțin ziarul deoparte ? Krebs împături ziarul și-1 puse deoparte.
— Te-ai hotărît ce ai de gînd să faci, Harold ? îl întrebă maică-sa, scoțîndu-și ochelarii de pe nas.
— Nu, zise Krebs.
— Nu crezi c-ar fi timpul s-o faci ? Maică-sa nu-i vorbea din meschinărie, ci părea într-adevăr să fie necăjită.
— Nu m-am gîndit la asta, zise Krebs.
— Dumnezeu are de lucru pentru fiecare om, spuse maică-sa. În împărăția Lui nu-i loc pentru cei ce trîndăvesc.
— Eu nu trăiesc în împărăția Lui.
— Toți trăim în împărăția Lui. Încurcat, Krebs se-nfurie, ca de obicei.
— M-am frămîntat atît clc mult din cauza ta, Harold, continuă maică-sa. Știu că te-au încercat multe ispite și știu cît de slabi sînt bărbații, îmi aduc aminte ce ne povestea iubitul tău bunic, tatăl meu, despre războiul civil (2) și de aceea m-am rugat pentru tine. Mă rog pentru tine, Harold, toată ziua.
Krebs se uita la costița grasă care se sleia în farfurie.
— Și tatăl tău e necăjit, continuă maică-sa. I se pare că nu mai ai nici un fel de ambiție, că n-ai nici un scop în viață. Charley Simmons, care-i de vîrsta ta, are o slujbă bună, și în curînd o să se căsătorească. Toți băieții s-au aranjat, toți vor să ajungă undeva și-ți poți da seama și tu că băieți ca Simmons vor face, fără îndoială, cinste societății. Krebs tăcea.
— Nu te uita așa la mine, Harold, îi spuse maică-sa. Știi că te iubim și-ți spun lucrurile astea numai spre binele tău. Tatăl tău nu vrea să-ți stînjenească libertatea. El e de părere că ar trebui să ai voie să conduci mașina. Dacă ai vrea să te plimbi cu mașina cu vreo fată drăguță, nu ne-ar face decît plăcere. Vrem să te bucuri de viață. Dar trebuie să te hotărăști, Harold, să te apuci de lucru. Tatăl tău n-are nici o preferință. Cum spune el, orice muncă este onorabilă. Dar trebuie să începi prin a face ceva. M-a rugat pe mine să-ți vorbesc în dimineața asta, și după aceea poți să te duci să vorbești cu el la birou.
— Asta-i tot ? zise Krebs.
— Da. Nu o iubești pe mama ta, dragul meu băiat ?
— Nu, zise Krebs.
Din cealaltă parte a mesei, maică-sa se uită lung la el. Ochii îi străluceau, începu să plîngă.
— Nu iubesc pe nimeni, spuse Krebs.
N-avea nici un rost. Nici nu putea să-i spună, nici nu putea s-o facă să-nțeleagă despre ce e vorba. Făcuse o prostie că-i spusese ce i-a spus. O jignise numai. Se duse la ea și o luă de braț. Plîngea cu capul în mîini.
— N-am vrut să spun asta, zise el. Mă supărase numai ceva. N-am vrut să spun că nu te iubesc.
Mama lui continua să plîngă. Krebs o luă după umeri.
— Nu mă crezi, mamă ?
Mama lui clătină din cap.
— Te rog, te rog, mamă. Te rog, crede-mă.
— Bine, spuse maică-sa cu glasul întretăiat de plîns. Își ridică ochii spre el. Te cred, Harold.
Krebs o sărută pe cap. Mama se-ntoarse spre el.
— Sînt mama ta, zise ea. Cînd erai mic de tot te-am purtat lîngă inima mea.
Lui Krebs i se făcu rău și-1 năpădi o senzație vagă de greață.
— Știu, mămico, spuse el. Am să-ncerc să fiu pentru tine un fiu bun.
— Nu vrei să-ngenunchem și să te rogi împreună cu mine, Harold ?
Îngenuncheară lîngă masa din sufragerie, și mama lui Krebs începu să se roage.
— Hai, roagă-te și tu, Harold, îl îndemnă ea.
— Nu pot, zise Krebs.
— Încearcă, Harold.
— Nu pot.
— Vrei să mă rog eu pentru tine ?
— Da.
Așa că maică-sa se rugă pentru el, și după aceea se ridicară de jos, și Krebs o sărută pe maică-sa și plecă de acasă. Încercase să se ferească de toate complicațiile astea. Șî totuși, nimic din toată povestea asta nu-l mișcase. Îi păruse rău că maică-sa se necăjește atîta, și de aceea o mințise. Avea să plece la Kansas City să-și caute o slujbă, și atunci o să fie mulțumită. Poate c-o să-i mai facă o scenă înainte de a pleca. N-o să se mai ducă pe la taică-său la birou. De data asta o s-o lase baltă. Voia să ducă o viață lipsită de orice complicații. Și era cît pe-aci să reușească. Acuma însă totul se terminase. O să se ducă s-o vadă pe Helen jucînd baseball pe pajiștea școlii.



________________________
(1) Localități din Franța unde s-au dat lupte la care au participat trupele americane, în cadrul operațiunilor desfășurate de armatele aliate la sfîrjitul primului război mondial, operații care au dus la izgonirea ocupanților germani din acest sector al frontului de luptă.
(2) Război dus între statele din nordul S.U.A. (Uniunea Nordului) și cele din Sud (Confederația Sudului) în perioada 1861 — 1S&5, pentru abolirea sclaviei și soluționarea altor divergențe economice. Victoria Uniunii antisclavagiste a Nordului a dus la victoria modului de producție capitalist asupra modului de producție feudal, caracteristic pentru marile latifundii din Sud.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!