Scriu în versuri o poveste
Ce nu poate fi narată,
Inima-mi ce o citește
E de rimă-nconjurată.

Din greșeală se-ntâlniră,
Ori soarta le-a hărăzit,
Acum nimic nu mă miră
Când îi știu a ei sfârșit.

În prolog, a lor iubire
Numai dacă o priveai,
Erai convins că nemurire
Nu există doar în Rai.

Fericiți, ei sfidau timpul
Și grijile omenești,
Precum zeii din Olimp-ul
Povestirilor grecești.

Dragostea, a lor cetate
Care îi înconjura,
Nici un cal troian nu poate
Nimeni în ea strecura,

Iar dușmanii din afară,
Partizanii geloziei,
Începuse să dispară
Cedând locul poeziei.

A urmat căsătoria,
La biserică au dus
Castitatea, fecioria -
Înaintea lui Isus.

Toți vedeau noua lor casă
Dar căzut din paradis,
Temuta Apocalipsă
Să nu vină a decis.

Dar călcâiul lui Achile
Exista și-n casa lor
Și în una dintre zile
Fu atins, rănit ușor.

El trezi din somn vulcanul
C-un cutremur de pământ,
Semn că îi venise anul
Să arunce lava-n vânt.

Urmărind cum se dărâmă,
Zilnic, marea lor iubire,
Adunau câte-o fărâmă
De ură-n loc de fericire;

Și-ntr-o zi, încins de ură,
Craterul lui izbucnise,
Limbi de foc și ochi de zgură
Într-o clipă-i despărțise.

Cupidon cuprins de frică,
Cu arcul și tolba-i goală,
Intrase în panică,
Tremurând cuprins de boală.

Aceasta a fost povestea,
Din păcate-adevărată -
La-nceput e dragostea,
Ce-i urmează nu ne-arată.