Deși mi se strânge-n vintre ca un fetus visul
Îmi plutește-n reverie realitatea
Vene roșii-mi străpung circular
glonțul zorilor prin cristalin

Þiuind în țesutul moale al creierului
Revarsă conștiința-ntr-un potop de chipuri în sânge
Picurând stropi peste sâni și abdomen
Prelingându-se între coapse, între pulpe
Într-o greață de muribund

Mi se strânge stomacul într-un
pumn de cioburi groase, ascuțite
Perforând cu-o senzualitate plină de dispreț
fiecare Ceas ce mi se scurge din trup
Clocotul din vintrele mele
Pulsează încă puțin venin către inimă

Implor fiecare minut să se încătușeze de mine
M-agăț de ceasurile sugrumate
Limbile lor ar putea fi bărbați ce-mi ling prezentul
Străpungandu-mă cu minute de extaz și uitare
Fiecare ticăit e-o contracție odioasă de mușchi și țesut și apă murdară
Inc-un gând bastard avortat prin cioburi în sânge și foc
Otravă-mbibată-n așternut..
Fătul universului contemporan e
O deziluzie fatală