Suntem doi ceasornicari
furîndu-și orele
din nevoia de-a locui
în același piept

ne-mbrățișăm ca și cum ne-ar fi crescut
pe rînd mîinile inima
c-un singur ochi am privit la-nceput
lumea și am crezut că ne trebuie mai mult

dacă sîngele nostru ar încăpea
într-un fir de iarbă
ne-am lăsa trupurile
doar să pîlpîie
cum copilăria-n două păpuși aruncate.