moartea intinde mana ei rece,
ochii ei verzi ma adorm intr un colt.
goana mea dupa o viata eterna
ii face sa rada in hohote pe toti.
o viata intraga risipita in van,
iar acum langa ea cersesc clipe, doar clipe.
susurul de izvor , care inainte mi se parea banal
deodata a capatat forma si culoare .
moartea intinde mana din nou,
sa fug de as putea, sa ma rog sa dispar,
dar cred ca mi e scris sa o insotesc
in largul intunericului de cristal
in nemarginirea abisului.
ma va lua cu ea in imensitatea pustiului de chihlimbar,
pe taramuri necunoscute dar atit de locuite de cei pe care
candva, i am cunoscut.
moartea imi intinde mana si eu o cuprind.
frica dispare si ma las purtata pe mantia ei de foc
e liniste....aud soapte,soapte ,soapte.
incet, deschid ochii.
intunericul ma invaluie in mrejele lui,
dar incep sa deslusesc lucruri, siluiete,
incep sa vad dincolo de negura noptii eterne.
sa fie inceputul unei alt fel de vieti?
sau sfarsitul unui vis frumos si trezirea la realitate?