am alungat din suflet amintirile mi-am zis: hai smulge! păpușii mincinoase
picioarele
și mâinile
și capul –
și-așa s-a născut urâtă ca dracul

de atunci umblu printre mașini fără teamă – lumina nu mă mai poate răni
pentru mine nu-i noapte
nici ziuă nu este
atât: a fi și-a iubi

drept semn particular mi-a rămas inima
trecătorii pun bani flori aprind lumânări sau scuipă pe ea
mă curg pe mine însumi cu firescul
cu care-ar susura cu sânge o cișmea

mă risipesc prin orașul de smoală și piatră
haita își mută prada în dinți
cu gheara spre mine cu gheara m-arată cu buzele strânse
mă mârâie: minți!

mă lepăd? să lepăd! nimic mi-a rămas
mi-e pieptul o scorbură cu ecou de pădure
mă mir? nu mă mir nu văd nu aud
cum limba lor moartă mai poate să-njure

de glasul lor cad fructele din pomi
înfometate păsări le scot cu ciocul viermii
întors în mine însumi eu bat cum bate ceasul
o fulgurie oarbă pe cuiburile vremii