Parfumul își scrie existența incoloră în aerul camerei
De pe canapea zămbetu-i se varsă în talazuri incitante
Din țigara-i aprinsă pe inimă-mi împrăștie scântei
Nemișcați ne privim în tăceri pandante.

Prin paharul de vin o zăresc ridicăndu-se
În ochi-i de toamnă licăresc dorințe ascunse
Surâs diafan, realul-mi zdrobește.
De mână mă ia și-mi șoptește.

„Sărută-mi prezentul cu buzele-ți vii
Atinge-mi adâncul și sumbrul trecut
Împreună pe culmile timpului mut
Veșnic trăi-vom în ore târzii.”

Debia rostintu-și cuvintele dulci, deodată dispare.
Un iz de cadavru se-aruncă în aer;
În loc de femeie, o arătare
Ce inima-mi îngheață în ger.
Și sufletul îmi iese din corp
Chemat de-a ei strigare.