Noi sîntem cei de la bloc.
Semnul minimalist al suprviețuirii planificate,
Ctitorite de slova nesfirșitelor revoluții,
Care ne-au fost cîntece de leagan.

Noi sîntem avangarda postrealismului socialist,
Noi sîntem cei de la bloc.
Cultură suspendată,
Cu galoșii uitați la usă, în casa scării
Și cărți de poezie și mileuri de vinilin
pe mobila de bucatarie cu picioare de coloana infinită.
Noi sîntem cei de la bloc.

Statuile forului nostru sînt obiectele sanitare
și elementele de calorifer.
Noi nu avem filozofi,
avem grilaje la parter,
Iar transhumanța noastră intravilană
Făcută tîrziu pe verticală,
cu ascensorul,
E înca mînjita pe călcîie cu pamînt arabil.

Structura spațiului nostru neo-mioritic,
e un sandviș de oase obosite,
Aruncate în fiecare seară între doua plăci de beton,
în fata televizorului inbălsămat in manele.
Denominarea lui se face deobicei în casa scării,
Cu numere de la unu la zece,
recunoscute insă ca entitate lingvistică
dupa sinonimul franțuzesc, etage.

Unitatea indivizibilă a acestuia,
aproape organică, celulară,
Deasemenea de origine franțuzescă
este apartamentul;
Univers spiritual complex,
Încărcat cu semnificații minore
De unde ne extragem insecticid,
În fiecare zi
Spălati pe dinți,
In cămăși apretate scorțos,
Cu gesturi imperiale de Napoleon de cartier,
Călare pe motorete de hîrtie,
Gata să cucerim autostrada culturii universale.
Noi sîmtem cei de la bloc.