Aș vrea să uit de-ar avea rost
La suflet să mă dreagă
Iubirea noastr-atât a fost
O urmă pe zăpadă.

Poveste e și totuși nu-i
Căci ne-am iubit odată
Ca o icoană prinsă-n cui
Făptura ta se-arată.

Și câte visuri îmi făceam
Ardeam de vre-o dorință
Alături pururi să te am
A fost cu neputință.

Atât de tineri și cuminți
N-aș fi crezut vreodată
Că ai să mă uiți,că ai să mă minți
Tu cea mai dragă fată.

De ce-ai mai plans, de ce-ai jurat
Pe lună și pe stele?
Căci ne iubeam și e păcat
Că le-ai mințit pe ele.

Acolo sus în lumea lor
Se bucurau nespus
Și scânteiau încetișor
Dar tu te-ai dus, te-ai dus...

De tine,amintiri mereu
M-or ninge ca și acum
Va arde veșnic dorul meu
Mocnit și fără fum.