Oamenii credeau că Serafim are puteri magice și de îndată au început să ceară unii din frunzarul lunii alții din scânteia frigului iar cei mai mulți nume de pasere
Se strângeau la poartă bărbații aruncau chiștoacele sub călcâiul distanței iar femeile lor ștergeau la gură pruncii adormiți la țâța destinului - șuera vântul

- El chiar dacă întârzie secundarului potrivește la timp ceasurile - șopti din strigarul umbrei o femeie al cărei chip se topi în piatră și din care piatră apăru un izvor din el altă apă cu izvor altul și din altul omul cel vechi- Serafim căzu din nou pe gânduri


Văzând Serafim că nu e chip să se piardă și că lumea caută la inimă ce a ascuns nopții dintâi hotărî degrabă să meargă slugă oriunde numai să se piardă întâmplării fiindcă el știa că absolutul e doar un cântec iar refrenul un nod al uitării
degeaba striga Serafim că nu are puteri magice degeaba urla nefericitul cum că el doar vestește- lumea înghesuia la prohod iară în urma lumii venea șchiopătând cea de-a doua ninsoare

12 ceasuri a stat Serafim în surghiun a slujit crucii a aprins lumii a împărțit

...
un ban de argint...se făcea chetă