dă-mi niște medicamente
desfă-mi coastele, fă-mi un ceai
sapă în tavan, fă ceva, nu știu
trimite-l pe icar cu trenul
fără tine sunt pierdută

te iubesc în toate gările
unde câinii vagabonzi vând fericirea
la bucată, pe frig, pe arșiță

cu ruj, fără ruj, anapoda, cu viața pe dos
cu părul despletit ca un poem orfan

scriu numele tău pe toate gardurile
mi-ar fi dor de tine
dar ești un idiot înnăscut
te iubesc de la picioare
până-n miezul nopții
dus-întors
de 10 de ori pe zi

n-am apucat să fiu nimic din tot ce doream
la cafenea nu se mai vând idei geniale
care scot din impas

este 5.20 și umărul stâng sângerează
intru
becul era stins și tu fumai pe podea
mi-ai spus „nu aprinde lumina
face rău la poezie”
am dibuit prin casă
șifonierul, hainele
mi-am golit inima pe ascuns
în căsuța de bijuterii
am aerisit bine cutia toracică
fără niciun fel de accesoriu
m-am așezat încet pe canapea
arcurile au tresărit
îți vedeam ochii lucind
ai fi fost în stare de multe atunci
becul era stins și tu fumai pe podea