Iarna nu-i ca vara, dar vara-i ca-n iarnă.
Nu mai sunt norii pe cer, dar ploaia toarnă,
cascadele-s adormite de cuvintele plăpânde,
iar minciuna e adevărul umbrelor flămânde.

Covoarele de valuri au unduirea mută,
cu aureolă de simfonii ce nu se ascultă,
adorm parcă curcubeele de flori perene
și se îngroapă nostalgia iubirilor eterne.

Timpul ne umple cu destinații adunate
pentru iernile cu primăverile uitate.
Acele ceasornicului au mărit viteza
dacă vara și iarna ignoră antiteza.

Hegemonia întunericului intră-n casă,
numai o bunică mai crede-n voalul de mireasă,
umbrele sunt luminate cu sclipirile de-amnar
și cuvintele sfinte parcă adorm în dicționar.

................................................................

Peste malul orizontului plutesc
două valuri albe care se iubesc,
el și ea prinși strâns pe-o adiere
adusă de a destinului mângâiere.