ÃŽn cuibul viselor ce nu sunt trezite
Păsările dorm.
Ele par a fi răpite de voci din timpuri depărtate,
Dar degeaba vor trilurile a fi șoptite
Căci în acest tainic carnaval
Nu se aud voci după măști neclintite.

ÃŽnsa, se aude scrijelind din cuib de tei
Pe o foaie de pene moi
Povestea acestui copil mut,
Acest copil cu pene
Ce-și scrie viața din trecut
Și zborurile de mâine.

A fugit, dar totuși este în lumea păsărilor ce mereu dorm.

A rămas și va rămâne
Doar pentru a scrie
Cartea din pene fără suflet.

Iar ce se va așterne la finalul cărții
Va fi omul aflat la capătul vieții,
Ce-și pleacă lin penele gri
Pe ale sale file de cuvinte vii.

Lăsându-se presată,
Prin momente de altă dată
Rămâne pe veci cu cartea
Nedespărțită
Ca viața și moartea.