mărunt infinit de sub frunze și curgeri de munte
acuarele pe carnea albă-a retinei
ce sângeră cum sângeră apele-n pietre
tăcerea ta o port ca pe-un înger
când ești dus și te duci
sub formă de zbor
sub formă de-apus
te sărut
iar tu mă privești răstignit si pătruns
adulmecând răsăritul
și viu și răpus

dacă un fir de praf îți cade din păr ca o șuviță
dacă ești setea mea nesfârșită într-un deșert fără margini
dacă ecoul tău nu răzbate din pietrele strânse de ape
te

deși nu mă auzi
nu mă simți, nu mă vezi
nu mă atingi când sari printre grinzi
țin palmele adunate sub tălpile tale
ca două coji sub mugurele-frunze