De atita perturbare ochii mei deja prea grei
Se ascund in alte ginduri mult mai triste pentru ei.
Universul sters, steril, mut si firav azi imi pare
Tu planezi prin alte spatii mult mai fine si mai clare.
Moare Dumnezeu in noi ca o lacrima de-orfan
Trece ingerul prin ceruri ca pribeagul cel sarman.
Multe s-au schimbat aiurea, unde oare vom ajunge
Spre un cer cu alte stele, alta luna, si alti ingeri?
Alt pamint mai pur si moale, si vazduhuri mai curate,
Dar ce facem cu iubirea pentru ce-am avut, mai frate?
Ploua cu roze mai negre, uscate si pline de moarte
Amestecindu-se cu aceste frunze de ceara calcate
De talpile grele ale trecatorilor zombati de disperare,
Greseli de avorturi tardive, neincalziti de soare.
Noi vrem sa mingiie cei ce n-au stiut mingiierea,
Sa iubeasca cei ce au avut amici izolarea, tacerea.
E imposibil sa poata iubi cel ce n-a fost sarutat
La vremea prunciei de mama ce viata i-a donat.
De atita perturbare ochii mei deja prea grei
S-ar inchide pe vecie sa nu-i vada pe cei rai.