agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-11 | [This text should be read in romana] |
în slimelight se dau petreceri de halloween
deasupra intrării atîrnă liliecii de lemn vopsiți de tine mi-ai spus că faci de toate bar barbeque security ba chiar și artificii profesionale săptămîna trecută ai lansat de pe clădire niște rachete trebuia să stai la 25 de metri distanță eu ți-am zis că la 30 să lansezi una și pentru mine în piept nu mai am inimă și-a luat într-o zi desaga-n spinare într-o zi cu picnic la pădure crini imperiali pentru mame teama că tații te vor urî și mai mult și-a luat într-o zi desaga-n spinare și a plecat îmi mai trimite scrisori și vederi cu roata mileniului acum în locul ei stau două umbre și discută la un ceai negru despre sinucideri în masă l-ai bătut la cap o vreme pe brazilian pînă ți-a vîndut un motor honda shadow o mie de lire făceai planuri să vezi cu ea europa în cele din urmă sub țeastă s-au topit visele ca zăpezile de pe kilimanjaro știi tu filmul ăla la care am plîns prima oară cînd soția aflase că alpinistul fusese surprins de-o avalanșă 30 și-mi închipui că te urci pe acoperișul clubului după un concert vnv nation și lansezi o rachetă am să stau cu ochii pe cer pînă o să-mi dea lacrimile oricum e mai bine decît să te uiți în urmă nu te uita în urmă un bărbat cărînd pe o ploaie torențială un bidon de cinci litri de plată și-o pîine în piept nu mai am inimă a căzut ca un con de brad într-un parc dendrologic a plecat pe neașteptate ca într-o zi în care te-ai trezit singur în pat și-ai găsit un bilet ești un om bun dar asta nu ține de foame în locul ei două umbre picior peste picior deapănă amintiri la un ceai negru: nopți năclăite sărate într-un cămin cremă pentru călcîie bilete pe ușa la baie cine se pișă pe lîngă face curat părul ei numărîndu-ți anii și cutele felinarele muie boilor de la electrica nichita iulia hașdeu capul sprijinit de fereastra vagonului nimic în tine nici în afară doar foamea și sternul crăpat ca un parbriz lovit de o piatră nopți năclăite sărate într-un hotel zaraza și prima dată cînd ai mîncat păstrăv ea stînd goală în golul tău bacardi breezer și blue hawaii gelul de duș cu extract de miere și două trupuri topite ca un cuptor din care se prelinge aur lichid * se mai întîmplă să nu funcționeze metroul mergi pe jos și ești martorul unui jaf doi tineri pe un motoscuter au spart geamul unei bijuterii dispar rapid dispari și tu pe 7 torrens street nu există martori aici sîntem din ce în ce mai patetici am botezat firma cometa signum că ne primim banii din an în paște stau la biroul de lîngă fereastră îmi închipui că soarele e trenul cu aur al regelui carol sau un tunel săpat pe sub zidul berlinului în piept nu mai am inimă doar un bărbat pe o ploaie torențială cărînd un bidon de apă plată și-o pîine nopți năclăite sărate la pralea și tu prăbușit în zăpadă lumina neonului peste tine ca o iubită repetiții la cor ea în examenul de licență ea cu mîinile încleștate pe flaconul de extraveral tu mai tîrziu la ușa ei cu cinșpe fiole de algocalmin trupuri pierdute prin cornițoiu degete arse de muc de țigară trupuri pierdute prin scări de bloc casual sex nu e casual sex e doar un fel de a spune că atît s-a putut în piept nu se uită în urmă * 30 și-mi închipui că lansezi o rachetă după un concert vnv nation îmi spui că-mi vei trimite pachet la sfîrșitul lunii părul ei numărîndu-mi anii ca la moartea bunicii cînd număram inelele să ghicesc ce vîrstă avea copacul care a ajuns scîndură de sicriu îmi imaginez cum moare o frunză ca un om omule ca un om în piept nu mai am inimă și-a strîns poneii contorsioniștii cămilele cortul cu beculețe și a plecat în locul ei un bărbat intră în sediul băncii plătește ultima rată la credit apoi închide contul |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy