bătrân anotimp, te întinzi pe acoperișurile roșii
ca o pisică, ai șira spinării însorită
e ca și cum ai desena fereastra unui han -
o țintă precisă

adulmeci comori în plasele pescarilor de noapte
departe peste umărul lor
un vierme călduț, un copil i-ar căuta cu trudă ochii -
acolo vine mai întâi sania gerului
în despreunarea mâinilor
din locul pustiu

în plasele trase la mal
caut o altă femeie
aș prinde-o ușor de încheietura mâinii
din atingerea a numai două degete să-mi știe inima
acolo vine mai întâi sania gerului
în prima desprindere

îmi trebuie femeia asta s-o scurm
cu labele de dinapoi ca o cârtiță
cuvintele i-au supt pe rând toate oasele
ce-aș mai putea găsi în corsetul ei de mătase
tumbele neverosimile ale înghițitorului de făclii
o nesfârșită linie fosforescentă
imposibil de arcuit
într-o formă firească

cargouri scufundate
peste care altădată
își odihnea mâna albă
în colțul încăperii, timpul rămas
se leagănă agățat în coada de maimuță

bătrân anotimp megafon
ai ridicat un stol de lebede pe mare

albă

nesfârșită

întindere