o lumină-nșelătoare

Peste găndurile mele, ai ucis ce-a fost frumos
Dezlegându-ți totodată, amintirea unui Fost,
Peste-altarul fericirii umbra grea ți-ai aplecat
Și-ntre vieți, Schimnică frunză! Inutil te-am așteptat.

Noaptea-mi cade la fereastră c-o lumină-nșelătoare,
Cu un dor de-a ta iubire vine dimineața-n zare.
Neștirbită umbra nopții pleoapele mi le sărută,
Mă aruncă-n întregime pe sub bruma altoită...

Peste tainice cuvinte zburdă nepăsarea-n joc...
Vom străbate drumul iernii plini de griji și arși de foc,
Prin tăceri mistere-or curge, peste noi munți de granit
Când ne vom trezi, iubito? Duși de val la infinit?

Nemiloasă Crisalidă! Ochii tăi de soare-i văd
Ca și cum în mine-au leacul ultimului dans-prăpăd.
Descânt devenirea clipei între lacrimi și-n pocal...
Fost-aceea viața noastră... acum, totul e-n zadar.

Beau din vraja nopții golul, și-n pustiu sărut un ceas,
Îmi apostrofez secunda orbului care-am rămas,
Cu cerneala lumii, toată, drum de fum bătătoresc
Să îți las o amintire din pustiu nepământesc...