"... sa nu se simtă Dumnezeu în mine
un rob în temniță încătușat..."
Lucian Blaga

Sunt un fulg de nea,
sunt umbra unei idei,
sunt cel ce face.
Tace și face...
pipi din picioare.
Sunt perla creației,pardon a coroanei.
Sunt o trestie.
Ce chestie !

Sunt cea mai evoluată formă a materiei,
sunt o bellmăiastră.
Am în mine o sete de cunoaștere,
o sete de cunoaștere, care mă mistuie,
mă arde la ficați.
Un vulcan nestins este voința mea de-a ști.

Măi să fie,vorba lui Hamlet: vorbe!
Vorbe pufăite pe nas de-un verme, o fantoșă, un clovn
generate de momente ...
ca și acesta,de slăbiciune,
adunare generală, cum îi zice la cazarmă,
nici înger, nici întru totul drac,
cârnat umplut cu vise.
Nu știu la ce-mi servește strigătul.
Eram copil...
nu mai sunt,
ce mai contează.

Nu-mi înțeleg rostul,
nu înțeleg ce înseamnă
să-ți pui întrbări,
să pui întrebări,
să ți se răspundă.
Nu înțeleg nimic.
Mă simt exilat pe-un imens guguloi.
Eram copil...
nu mai sunt
ce mai contează.