Am rezemat trupul soarelui în cascade decente
Am pierdut viscolele din fiecare iubire
Am refuzat strofele răstălmăcite de acelaș gând
În puterea nopții aș fii strigat
Alintul zilei m-a invitat să cobor
Pe singurele trepte legănate de cer
Am căzut pe frunții obosite
Care rezemau trupul soarelui cizelat doar de timp
Inventez orice depun mărturii incredibile
Mă tăvălesc prin lumini mincinoase
Apoi desculță prăbușesc acelaș păcat
Pe universul furat de IERI
Cumpăr flori fără petale fără frunze
Și promit că voi putea să decid
Admir trupul tău
Care seamănă cu trupul soarelui
Cioplesc în piatră imagini
Călăuzite de urme pe aleea timpului
Intru în fiecare dimineață
Alungată de vise ciudate doar că să uit
Obsesia ce condamnă iubirea
Și trupul soarelui pași care coboară încet pe trepte de cer
Dar recunosc că mă pierd
În absolutul , absolut și cred că iubesc tăcerea din
TRUPUL SOARELUI