Am să mai trec precum orbul
pe malul apelor,
să străbat văile până la izvoare
înăuntru învelit în dragostea ta
înafară dezvelit de singurătate.

Să cobor înapoi
la femeia clepsidră
cu ochii ei ațintiți direct
încât să rămân gol
intr-o iubire, de iubire ascunsă
fără să fie nevoie de cuvinte.

Să ne găsim apoi unul într-altul singuri
pe un drum numai al nostru
pe care Dumnezeu îl știe
dar nu încearcă nimic. Să simțim
un gând ca o sămânță
care prinde contur în mâinile noastre,
nimeni să nu bănuiască nimic
Și nici măcar noi
să nu spunem ceva, cuiva
până nu se vor înălța în iubire
mugurii certitudinii.