Sub domnia bărbaților




Trăim într-o lume în care
Bărbații se cred Dumnezei
Ca lupii în haită atacă,
Dar singuri sunt blânzi mielușei.

Intrând în livezi de lumină
Se-mbracă-n petale rănite,
Pătând albul florilor pure
Călcând peste inimi zdrobite.

Tropotind prin ruini de cetate
Sub impulsul negrii beții,
Le îngroapă-n adâncul uitării,
Uitând că sunt mame de fii.

Idealuri și inimi înfrânte,
Aruncate pe lespezi,în noapte,
Strivindu-le-n menghina vremii,
Anotimpul domniei deșarte.

Închiși în baloane de spumă
Se-naltă pe pisc, tot mai sus
Și-n lunga cădere abruptă,
E greu să găsească răspuns.

Trăim într-o lume a fricii
În care bărbați se cred zei
Ascunzându-și în pumni slabiciunea,
Uitând că sunt fii de femei!