Peste lacul de turcoaz,
Într-o liniște deplină,
Luna și-a găsit răgaz
Să ne spună în surdină
Taina zânei mititele
Cu a dorințelor baghetă
(Scrise toate-n floricele
Cu cerneală violetă).
Ochii mari ai zânei mele
Te învăluie-n iubire
Și au puterea să te spele
De tot ce-i nefericire.
Noaptea râsul ei alungă
Spaima viselor urâte
Ne lasând să te ajungă
Gândurile amărâte.
De pe cer culege stele,
Răbdătoare le înșiră,
Agățându-le, mărgele,
Lacului cu unda lină…
Te îmbie să cutreieri,
Îți arată locu’n care
Corul de brotaci și greieri
Zânei mici dau ascultare…
Îți mai spune cum furtuna
Peste lac nu poate-ajunge,
Cum e soare-ntotdeauna,
De ce nimeni nu mai plâge…

Zâna mea cu suflet mare
Vraja-ntinde peste lac,
Peste mic, peste oricare,
Fie prinț, fie brotac!