Amintire,
candidă himeră cu ochii în mii de cristale,
de ce-mi numeri pașii
care trec prin neant grabiți și nesiguri?
Prezența ta în abisul gândurilor mele
îmi umbrește al fericirii nimb,
conturul tău pal
se-ntrezerește-n lacrimile picurânde
ale zorilor,
în a nopților obscuritate.
O, diafană amintire,
îmi faci să vibreze turbulent ființa
în farmecul tău de fantasmă.
Nu, nu te pot reîntoarce-n viața mea,
fiindcă angelicele-ți aripi
te-au dus spre alte tărâmuri ale timpului.
Departe, departe ești pierdută-n
misterele trecutului,
dar umbra aripilor tale
îmi întunecă existența,
îmi sporește suferința
ce persistă-n inima mea.