Necredincioasă ființă te bântuie-n virtute,
Tu vrei să schimbi firescul, să cucerești redute?
Uitând voit se pare, că tot ce am distruge,
Că tot ce-i dar zdrobește, că tot ce-ating va plânge?!?
Te-mbeți cu nostalgie, te-mpăunezi cu lauri
Dar nu-mi subjugi surâsul "prea bunule" Balaur.
Te zbați în neputiință și plângi de disperare,
Îți știu arma secretă...e doar o gură mare!
Te iert de astă dată, nu pot să nu te iert,
Când lupta-i inegală și când câștigu-i cert.
Te las în umilință, să-ți plângi durerea care
Va bântui eternul, vei tângui cu jale.
Cum de cutezi a crede că poți schimba la mine,
Urgii nemăsurate în fumuri și ruine?
Oooo, minte luminată, o suflet blând și cald,
De ce sacrifici totul când este clar, hazard?!?

..............................................

Revocă-ți legământul și jur c-am să te iert!
Am să-ți ignor neștiința, de vrei "te țin la piept".
Revocă-ți legământul ce l-ai făcut pripit!
Și-am să-ți dezleg cununa și zâmbetu-ți zmintit.
Nu ignora vremelnic a mea mărinimie
Și nu- îngropa haotic în pântece cruzimi.
Tu ai lăsat acolo vulcani timizi se pare
Și mult prea mult din mine ți-amintești,
și arzi, te dor prea tare, sfârșitul îți e chin.
Hai! Rupe-te de mine, ia-ți zâmbetu-napoi
Și crede cu tărie, c-ai fost doar tu, nu noi!