Faptul ca scriu...Nu ma ridica la rang de Poet!
Imi iau penita, tastatura, stiloul, reportofonul
si tot ce folosesc intru desavarsire,
Ma asez confortabil si zugravesc imagini:
asa cum le simt, cum le vad, asa cum le respir.
Imi iau si gandurile cu mine si nu uit amintirile!
Aleg putin din fiecare, le amestec
si fac o partitura inspirata de "sunetul" gingas si sacadat
al electrocardiogramei.
Sunt o mare de fericire, sunt infinituri marginite de nesfarsit.
Sunt eu. Si totu-i pentru voi...ma daruiesc!
Ma bucur de fericirea vostra ca fiind a mea.
Ma bucur de voi ca fiind ai mei.
Nu pot sa nu va iubesc cu toata puterea cuvantului!
Atata timp cat inima va rezona, am sa le dirijez:
le trec prin suflet atat cat pot si cat vreau a putea,
le intorc din drum si le cern
si cel mai putin le trec prin filtrul mintii.
Le vreau pure, le vreau de/si din suflet,
le vreau virgine de ratiuni prea strict controlate,
le vreau separate de regulile invechite ce nu-si mai au rostul.
Le vreau protejate de monotonia si prostia strazii,
de mocirla celor fara de suflet, fara de vise.
Le vreau protejate de uratenia acelora, care au permis sa moara de vii!
Le interzic blazarea si uitarea de sine!...si iar le iubesc.
Imi trec prin piele suvoaie de ganduri si simtcum imi cresc litere pe chip,
ador senzatia si zambesc.
Se aduna-n cuvinte nerostite si prind a lumina in toate culorile fericirii,
in toate culorile vietii, in toate culorile pamantului si al universului...
Doamne si cate culori ne-ai mai dat!
Þâșnesc neregulat curcubeie menite sa le adune in spectacolul ploilor de vara.
Jonglam cu culorile, cu lumina, cu fantezia si cu mintea privitorului,
apoi rapim strengareste chicote cristaline de copii.
Cata candoare si cat de frumos miroase sufletul pur, neprihanit!
Ma-mbat de parfumul tainicilor simturi,
inspir adanc si constientizez ca aÈ™ putea tine totul in mine cat sunt pe pamant.
Si totuși, le sarut și le redau omenirii.
Le inchin acelor care m-au impovarat cu dulcele chin al iubirii,
care m-au invatat sa vorbesc din priviri
si care m-au invatat sa citesc orbeste in sufletul lor Braille.
Le culeg intr-un buchet nesfarsit de amintiri,
asa cum ma pricep, cum m-au durut si cum m-au fericit.
Zambesc larg,
intind mana iar spre sufletul lor,
intr-un gest de prietenie spontana le intind buchetul,
nici mana nu ma doare, aÈ™ ramane asa pentru o vesnicie.
Cine se gandea ca o sa incep sa transpir in versuri ,
acum plang in rime si visez.
Cine s-ar fi gandit ca in cutele pielii
timpul a gravat amintiri cu maiestria unui bijutier,
a arhivat atat de multe zambete, atat de multa fericire...
Ce nebunie de simturi
iar zambesc.
Avem puterea sa absorbim in noi toata forta universului in nemarginirea lui
si parca niciodata nu-i deajuns.
Apoi cu maiestrie si plini de pasiunea sarutului infinit,
sa-l aducem inapoi,
sa-l redescoperim in interpretari orgasmice,
fix de la inceputul lui si pana in eternitatea viitorului.
Cat de dulce poate fi uneori viata…

Faptul ca scriu, Nu inseamna ca sunt Poet.
Ma scuzati.Incep sa ma repet!