nu mi-ai spus că ninge.
am aflat din poemul unui bucureștean 
am aflat că ninge peste ziduri.

 
toți acești oameni singuri
căutând în podurile caselor amintiri
înghițind teama
înghițind lumea cu noduri
 
 
pacea stranie din ochii bătrânei care vinde iconițe la unirea
toată această strălucire din vitrinele cu manechine urlând
lucruri noi aglomerate în tine
mirosind a proaspăt vopsit

golul acela pe care îl umpli cu orice îți vine la îndemână
cu oricine
mersul meu lent nepotrivit
visul meu din visul tău
jocul de remi
un ceas
o pasăre la care nu mai visezi
(am uitat să-ți spun:
I'm like a bird)

duminica aceea de piatră în casa de piatră
biserici respirând ca niște organisme imense gata să pornească spre cer

un emoticon
care să însemne toate aceste lucruri
care să însemne viața
metabolismul incredibibil al lumii
în care ninge
de azi.