poezie scriu mai ales foarte de dimineață
tot timpul la birou și direct la computer
rar mai scriu de mână
dar nu în trenuri sau pe bănci
scriu tot la birou
când simt că nu sunt în stare să tastez
atât de repede pe cum aș gândi
pe foaie pot face prescurtări
tăia
linia dreaptă peste cuvinte
îmi dă un fior aparte
și mai ales
îmi place să iau pauza de haos
să desenez cercuri
pe care apoi le umplu cu alte cercuri
până se colorează toată pagina
în rest sunt alt om
în bucătărie
sau dacă plec de acasă uit acest obicei
când mă întorc însă
nici nu mă dezbrac bine de haine
nici nu pun umbrela în cuier
intru cu ea așa udă
să deschid monitorul
până se încarcă deja am un ness lângă mine
tot bagajul cu iubiri la îndemână
geamul închis
liniștea iese din podea
așa este o femeia singură
o bluză fină transparentă prin care se văd sfârcurile și prin care frigul trece nestingherit șira spinării mai mult o cale ferată o îndeletnicire ciudată îmi place să-mi așez șinele pe piele să pulseze în loc de vene prin ele trăiesc nu lipsesc din decorul pereților mei chiar dacă ei acum nu sunt decât simple celule care-mi acoperă viața moartea și toate trăirile mi-aș face o cafea cu aromă de hel cred că-mi amintește de tine și liniștea ta ce copil erai dimineața când cereai o ciocolată caldă și apoi cafeaua miraculoasă am început să înțeleg atunci că nu e greu să trăim atât de aproape îți vine să crezi că mii de kilometri s-au estompat între trupurile noastre topindu-se într-o transpirație divină ce n-o vom mai simți prea curând vor trece iar secole lupte barbare telefoane mailuri de despărțire se vor schimba liniile tectonice vor veni poate alte ființe pe terra să ne ia locul vom trăi prin ele ne vom căuta și atunci demenți cu sângele la vedere tot mai în larg tot mai în larg văd fericirea din lăuntrul meu o poți bea pe loc nu te vei duce la fund sau poate da nimeni nu știe pentru că nimeni nu a dezgropat-o mai departe mai departe ce se va întâmpla vei pleca într-o bună zi cu geamantanul bej plin de cămași și tristeți cu înger cu tot
îngerul meu e un înger bătrân
nu-i e frică să plece cu noaptea-n cap
își ia medicamentele prescrise la timp
este cam friguros dar are un pulover pe gât
mai mereu are o voce fericită
îți poți da seama imediat
dacă îl întrebi cât e ceasul
nu se uită la mână și nici nu se deschide la cămașă
să asculte ticăitul inimii care dă ora exactă
pur și simplu se uită în ochii tăi
și spune exact
„este ora când trebuie să fii fericit”
nu, nu are un robot care răspunde standard
ca pe site-ul acela „de vorbă cu Dumnezeu”
ține un jurnal al zilelor imposibil de trăit
subtil și foarte metaforizat
deformează realitatea într-o secundă
și spune că însemnările lui sunt povești pentru copii
să nu crezi în ele
să crezi doar în trupul care-ți plimbă inima
sau în inima care-ți plimbă trupul
uneori prin el se vede un soare
ca o cireașă bine coaptă
atunci este incapabil să mai spună ceva
pur și simplu stă să fie atins
ca un exponat rar dintr-un muzeu parizian
știi că nu ai voie să atingi
scrie explicit „nu atingeți”
și totuși o fac
i-am atins gura, obrajii
ceasul a stat
brusc mi-a crescut o carapace în care m-am ghemuit
cu atât m-am ales
cu o cameră plină de surprize
pe care ți-o dau azi și ție
în ea locuiesc eu și câteva pisici iluzorii
ba vii, ba moarte
depinde cum privești lucrurile