Din trecutul ctitorii amurgit pe zid de veacuri
Zugrăveala se mai vede dată-n succesive straturi
Peste tencuiala unui vechi lăcaș de cult în viață
Rămas sfânt altar sub soare răsărit de dimineață.

Loc pe vremuri de restriște, necăjiților un rost
Și drumeților prin obște, peste noapte adăpost.
Unde poate calci pe urme lăsate-n treacăt de zimbru
Care-a tras în piept naturii aer miresmat de cimbru.

Unde vin enoriașii ispitiți de duhuri rele
Alungând cu semnul crucii, din suflete, cazne grele,
Luând lumină, cât poate, anaforă, o idee
La flacăra lumânării-n Biserica din Gâlmee.

Oricând clopotul de aramă prevestește sărbătoarea
Inimilor primenite, cuvios, ca-n rugă gândul
Ușurat la tresărirea ce cuprinde așezarea,
Cum slujbii îi vine la o săptămână lungă rândul.