dimineața am simțit pe creștet o palmă,
gândurile se îndepărtaseră
ca vizitatorii de patul unui bolnav amuțit,
după ce-i lasă darul, și fluturele de noapte
a venit și s-a așezat, ostenit, lângă mine.
nu-i o zi ca oricare alta – de mai multe ori
m-am trezit, mi-am încordat mușchii,
fiecare grupă în parte, am ridicat apoi, ușor,
pleoapele, și am dat să mă ridic în coate,
să te văd dispărând. se vede treaba că mintea
o ia ușurel înainte, când vede că-i rost
de o înțelegere fără vorbe – înainte să apuc
să mă mișc (în felul în care călcam apa Egeei),
muzica se stinge apropiindu-se. voi asculta, deci,
mai departe, vocea care trage la suprafață o lume.
scrisul oscilează între urât și frumos,
după cum timpul umflă sau dezumflă,
între două orașe vasale, un lan de porumb.
acum, că m-am trezit, îți voi spune:
Iisus a fost aici precum este. am fost
chiar orașul ucis. căutau cu mâinile
prin întuneric, să-L prindă. pruncii au stropit
ferestrele odăilor joase. soarele tremura de frig –
și-a tras pe el noaptea, dar întunericul
era o pasăre cu aripi de gheață subțiri.