Din marea neputinței de-a visa
Lumi,
De-a le prinde-n stilou
Nebuni
Incearcă să-și ia zborul.
Se chinuie,
Cu zambete înfipte-n vârfuri de-aripi
Mute
Se zbat să iasă din apele-adânci,
Să se-avânte.

Cu brațe de materie-mprejur
De suflet,
Cu capul și gura murdare
De petrol,
Cu ochi diferiți și aprigi,dar voiți
La fel,
Cu foc de gand inchis în ei
Și-un gol
Imens în cartea cu viață,
Se luptă.

Normalitatea uniformă-i înconjoară
Și urlă
De lanțuri și garduri și ziduri
Furtuna
Și cai salbatici de nori și de spumă
Fără de cântec
I-aruncă într-un vârtej amețitor
De humă.

Stau în cușca de valuri, închisă
Și lupt
Alături de alți nebuni ce au izbutit
Să sară
Și sper si m-agăț de-oglinda difuză de sus,
O rog
Să mă redea, să mă salveze, să mă ridice,
Să coboare
Și-oglinda curată, cu lacrimi de clipe,
Mă moare.