și pun o masă de piatră, peste ea un ștergar alb, și îmi văd tatăl
cum abia de mai merge și așa adâncit în amintiri
își îmbracă în liniște sufletul
și aflu cum moare un câine auriu, cum i se înalță din blană
o ceață și orașul se pierde în ea

și văd cum am iubit și am adunat firimiturile după fiecare cină
și văd cum trăiești după orice taină pe care nu mai știi
să o închizi bine în stern
și văd fiecare fărădelege și fiecare ascunziș
al oamenilor care nu au fost oameni, care au făcut din bunul primit
o mare nemernicie
dar există apă și pentru ei, așa cum există
o plată potrivită pentru faptele și pentru lucrurile rele făcute


și stau noaptea asta la masa de piatră, îmi strâng tatăl în brațe
îi arăt lumea așa cum nu a văzut-o nicicând, îi vorbesc despre
cum se coace pâinea și despre prietenii care nu mor
cum dragostea în care cred
- așa cum am crezut în mama înainte și după moarte -
dragostea, cu adevărul ei, există în lume
și el îmi zâmbește de parcă ar ști că voi îmbătrâni
cu o urmă de magie în palme

http://www.youtube.com/watch?v=b5AVDyUKGXI