Mi-e dor de părul tău cuminte și bălai
Ce tresălta fugar, cu tine-odată;
Mi-e dor de buzele-ți - un fraged evantai,
Întinse într-un zâmbet mai viu ca niciodată!

Mi-e dor de ochii tăi prin care evadau dorinți,
Două geamlâcuri de sticlă colorată,
Două fântâni de lacrimi sărate și fierbinți,
Ca un apus de soare-n Marea Moartă.

De brațele-ți albe, subțiri și sidefii,
Cu care fraged, gâtul îmi încununai,
Mi-e dor tocmai acum când nu vrei să mai fi,
Când mestecate vise nu vrei ca să mai ai...