Nu ne-am văzut demult,
Ar spune unii din fragedă pruncie,
Când cocoțați cu tălpile pe-altarul sfânt,
Tu mă-ntrebai: iubirea ta cum o sa fie?
Erai copilă, iar chipul meu se oglindea in ochii tai,
Se ridica-n văzduh incercănat, din lașitate,
Fără ca tu s-atingi cu ale tale buze moi
Săruturile copilăriei de-alătdată.
Dar timpul a trecut și mainile-ți sunt frunze iar,
E-atâta toamnă in trupul tău din crengi și arbori
Cea mai frumoasă zi o strig eu in zadar,
Și alb pământule imi esti, și negrul tau departe-i,
tot mai departe.